Apelul a fost făcut de către Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, în cadrul unei conferințe de presă: „Deși datele încă sunt preliminare, am constatat că acest steroid are potențialul de a salva viețile pacienților în stare gravă, infectați cu coronavirus”.

„Pentru noi, următoarea provocare este să creștem producția și să distribuim rapid dexametazona rapidă în toată lumea, concentrându-ne pe țările care au nevoie cel mai mult. Cererea a crescut, în urma testelor realizate în Marea Britanie, care au arătat rezultate bune. Din fericire, acest medicament este ieftin și există mulți producători la nivel mondial, despre care sunt sigur că pot accelera producția”, a completat directorul Ghebreyesus.

Săptămâna trecută, șeful programului de urgență al OMS, Mike Ryan, atenționa că acest medicament trebuie folosit NUMAI în cazurile grave.

BBC News scria, la mijlocul săptămânii trecute, despre primul medicament care și-a dovedit eficiența împotriva coronavirus: un corticosteroid ieftin, disponibil în toată lumea și cunoscut de 60 de ani. Testele realizate de Univeritatea Oxford au arătat că reduce semnificativ incidența decesului pentru pacienții care dezvoltă o stare mai gravă a bolii.

Declarația integrală susținută de Tedros Ghebreyesus, în limba engleză

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday