Oficiul cere Uniunii Europene să înceapă demersurile pentru a recupera de la autoritățile bulgare aproape șase milioane de euro, în condițiile în care întreaga achiziție a fost șapte milioane de euro. De asemenea, a cerut procurorului general să deschidă o anchetă împotriva mai multor oficiali din minister, bănuiți de “abuz de putere”.

“Este o schemă clasică de fraudă pe care am văzut-o de nenumărate ori. Este îngrijorător că o instituție vitală așa cum este poliția ajunge să fie victima unor astfel de activități ilegale”, declară directorul OLAF.

Nu este clar care a fost traseul banilor și nici cine a beneficiat Principalul vizat în acest dosar este Plamen Uzunov, actualul secretar anti-corupție al președintelui Radev. La data faptelor, Uzunov era ministrul de Interne. 

Ministerul a anunțat demararea procedurilor la începutul lunii martie 2017, iar ancheta OLAF a început în iulie 2018.

Surse alternative: Euractiv, Euronews

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday