Consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, afirmă că SUA au informații că oficialii ruși au vizitat recent de două ori un aerodrom din centrul Iranului, pentru a le fi prezentate drone capabile de atac. 

În paralel, CNN a publicat imagini din satelit care arată vizitele delegațiilor rusești, la baza aeriană de la Kashan, aflată la sud de Teheran. Aici, CNN explică faptul că iranienii le-au prezentat experților ruși dronele Shahed-191 și Shahed-129, capabile să lanseze rachete de înaltă precizie.

“Evaluăm activitatea unei delegații oficiale a rușilor, care a beneficiat recent de o prezentare a unor vehicule aeriene fără pilot (UAV), capabile de atac. Din câte știm noi, este pentru prima dată când o delegație rusă a vizitat acel aerodrom pentru o astfel de prezentare”, a declarat Sullivan. Vizitele au avut loc pe 8 iunie și pe 5 iulie, la același aerodrom.

La începutul acestei săptămâni, oficialii americani au declarat că Iranul se pregătește să vândă Rusiei câteva sute de astfel de drone și, de asemenea, Teheranul ar urma să îi antreneze pe militarii ruși să le folosească. Ministrul iranian de Externe a negat acest lucru: “Iranul își va continua eforturile pentru a pune capăt războiului din Ucraina și pentru a rezolva problema pe cale politică”.

Surse alternative: CNN, Euronews

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday