Ucraina. O navă cu cereale a plecat din portul Berdeansk, pentru prima dată de când orașul a fost ocupat, la începutul războiului. Autoritățile de ocupație spun că se îndreaptă către “țări prietene” Rusiei.

Anunțul a fost făcut de către șeful administrației regionale pro-ruse din Zaporojie: După un blocaj de câteva luni, prima navă de marfă a părăsit portul Berdeansk”. El a precizat că nava este protejată de Flota Rusă din Marea Neagră. 

Conform declarației citate de agențiile de presă rusești, transportul conține 7.000 de tone de cereale pe care le duce către ”țări prietene”. La sfârșitul lunii trecute, a avut loc și prima plecare din Mariupol, un transport de metale cu destinația Rostov-pe-Don, în Rusia. De altfel, la începutul lui iunie, ministrul rus al Apărării a anunțat că cele două porturi sunt pregătite să-și reia activitatea.

Ucraina a acuzat Rusia că a furat producția de cereale din teritoriile ocupate și le vinde pentru a face rost de bani pentru armată. Acuzația este constant negată de către oficialii de la Moscova.

Surse alternative: Reuters, Interfax

Foto cu caracter ilustravitv/Sursa: Nightman1965 – Dreamstime

Folosim cookies