Ucraina. ONU estimează că 16 milioane de cetățeni au nevoie în prezent de asistență umanitară, precum apă, alimente, servicii de sănătate și adăpost.

Aproximativ 16 milioane de cetățeni ai Ucrainei au astăzi nevoie de asistență umanitară – apă, mâncare, servicii de sănătate, un acoperiș deasupra capului și protecție”, a declarat Osnat Lubrani, directorul Biroului Națiunilor Unite pentru Coordonarea Activităților Umanitare. 

ONU estimează că cel puțin șase milioane de ucraineni au fost strămutați în interiorul țării, iar peste alți 5,3 milioane de cetățeni și-au părăsit țara din cauza războiului. Populația Ucrainei era formată în 2020 din peste 44 de milioane de persoane. 

În ultimul său raport, Organizația Națiunilor Unite a precizat că peste zece mii de civili au fost uciși în timpul războiului din Ucraina. Estimează însă că bilanțul real este “considerabil mai mare”. Săptămâna trecută, ONU avertiza că omenirea riscă o criză alimentară fără precedent, agravată acum de războiul din Ucraina.

Sursa: CNN

Sursa Foto: SlavkoSereda | Dreamstime

Folosim cookies