Potrivit comunicatului Poliției Române, polițiștii de frontieră de pe aeroportul “Henri Coandă” au oprit luni, 14 februarie, pentru control, o femeie în vârstă de 47 de ani, de cetățenie braziliană, care călătorise pe ruta Sao Paolo – Zurich – București.

În urma examinării acesteia cu aparatul cu raze X, s-a constatat că, în interiorul abdomenului, avea corpuri străine, fapt pentru care s-a dispus, de către procurorul de caz, efectuarea unei examinări fizice la un spital din București. După internare și aplicarea procedurilor medicale, au fost indisponibilizate 30 de capsule, cu pastă de cocaină, în greutate totală de aproximativ 1 kilogram“, transmit autoritățile române.

După audiere, procurorul de caz a dispus reținerea și formularea propunerii de arestare preventivă pentru trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc.

În cursul zilei de astăzi, inculpata va fi prezentată Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Sursa foto: IGPR

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday