INSSE anunță că numărul deceselor înregistrate în luna ianuarie 2021 a fost de 28.390 de persoane (15.218 bărbați și 13.172 femei), cu 7.726 de decese mai puţine decât în luna decembrie 2020.

Scăderea față de lunile de toamnă este evidentă, chiar dacă numărul deceselor înregistrate în ianuarie 2021 este cu peste cinci mii mai mare decât în ianuarie 2020, înainte de debutul pandemiei.

Totuși, luna ianuarie este în general una cu mortalitate mare în România, iar analiza numărului deceselor din ultimul deceniu arată că aceasta se încadrează în limitele de variație, chiar dacă în partea superioară a intervalului.

Numărul deceselor (indiferent de cauze) a crescut seminificativ în timpul pandemiei, fiind mult mai mare decât numărul deceselor de Covid anunțate oficial. Excesul de mortalitate este un indicator general legat de criza sanitară, care poate da indicii despre un număr real mai mare de decese provocate de pandemie, fără a fi neapărat necesar ca întreg acest exces să fi fost provocat de coronavirus. În toamna anului trecut, creșterea medie a mortalității în UE a fost de 30%, dar în România a depășit 50%.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday