Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în intervalul ianuarie – iunie 2021 au fost eliberate 24.451 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale. Creșteri importante față de perioada similară a anului trecut au fost consemnate în toate regiunile de dezvoltare: Sud-Muntenia (+1.352 de autorizaţii), Bucureşti – Ilfov (+1.221), Nord-Est (+867), Nord-Vest (+802), Vest (+692), Sud-Est (+665), Centru (+546) şi Sud-Vest Oltenia (+428).

În iunie 2021 s-au eliberat 4.901 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 5,2% faţă de luna mai 2021 şi cu 26,3% faţă de luna iunie 2020. Din totalul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate în iunie 2021, 67,6% sunt pentru zona rurală. 

În ceea ce privește autorizațiile pentru clădiri nerezidențiale numărul acestora a scăzut atât față de luna mai 2021 (-18,8%).

Sursă: Institutul Național de Statistică.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday