Tara nordică a devenit astfel prima din lume unde vânzările de mașini electrice le-au depășit pe cele pe benzină, motorină și hibride. Anul trecut, în Norvegia, au fost comercializate 141.412 de mașini, dintre care 76.789 erau complet electrice. Vânzările de mașini electrice au accelerat în ultimele luni ale lui 2020, iar în decembrie au reprezentat 66,7% din piață. Cele mai multe automobile a vândut Volkswagen, care a depășit astfel Tesla în fruntea clasamentului.
Așa-numitele vehicule electrice cu baterie (BEV) au reprezentat 54,3% din totalul mașinile noi vândute în țara nordică în 2020, un record global, în creștere de la 42,4% în 2019 și de la doar 1% din piața totală de acum un deceniu.
Norvegia, una dintre țările producătoare de petrol, caută să devină, în 2025, prima țară din lume care interzice vânzările de mașini pe benzină și motorină. Astfel, autoritățile au decis scutirea mașinilor electrice de taxele impuse automobilelor care se bazează pe combustibili fosili.
„Suntem cu siguranță pe drumul cel bun pentru a atinge ținta 2025”, a declarat Oeyvind Thorsen, director executiv al autorității rutiere din Norvegia, într-o conferință de presă. Pentru anul viitor, oficialii norvegieni estimează că vânzările de mașini electrice vor reprezenta peste 65% din piața totală.
Sursă alternativă: Reuters.
Sursă grafice: Reuters/Norwegian Road Federation.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.