Prin decretul semnat de guvernatorul Andrew Cuomo, sunt interzise folosirea sistemelor de recunoaștere și a altor tehnologii biometrice pentru următorul an și jumătate, în unitățile școlare de stat sau private. Administrația statală arată că în acest interval de timp ”vom colecta puncte de vedere de la profesori, părinți, experți din domeniul siguranței și securității în școli, precum și specialiști pe probleme studențești și prelucrarea de date”.

Până acum, legislația a fost anulată în mai multe orașe, de către mai multe entități (școli, servicii de poliție). Moratoriul guvernatorului newyorkez este criticat, însă, de activiștii pentru drepturile omului, care arată că ”nu suspendă legislația, ci doar amână aplicarea ei. De asemenea, nu interzice folosirea sistemelor de către serviciul de poliție”.

Decizia a fost luată de Cuomo ca urmare a reacțiilor critice la adresa Lockport City School District, care pe parcursul anului școlar a folosit constant tehnologiile. Reprezentanții Lockport au declarat atunci că vizează ”identificarea agresorilor sexuali și a altor persoane străine care au pătruns în școli”.

Tehnologiile de recunoaștere facială au fost criticate de avocații specializați pe libertăți civile, care consideră că ”nu sunt fiabile pentru fi folosite în școli, mai ales că, potrivit studiilor, au tendința să identifice greșit persoanele de culoare. Pe lângă asta, există un risc mare de abuz”.

Sursa: Forbes.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday