Omul de Nelu Iordache, fost administrator și asociat al SC BATA Sky Imobiliare SA, fosta Blue Air, a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție, pentru evaziune fiscală în formă continuată și delapidare, alături de compania la care fusese asociat, trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, Imad Ali, la data faptei administrator al unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, Băluță Mioara, la data faptei angajată în cadrul unei bănci și Ilie Luiza Maria, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 
În perioada februarie – aprilie 2011, inculpatul Iordache Nelu, în calitatea menționată mai sus, a înregistrat în contabilitatea SC Bata Sky Imobiliare SA, achiziții fictive de materiale publicitare promoționale în valoare totală de 46.356.636,79 lei, din care TVA în cuantum de 8.972.252 lei.
Prin aceste demersuri inculpatul a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 8.972.252 lei (echivalentul a 2.133.254 euro), reprezentând TVA dedusă în mod nelegal. 
Produsele respective ar fi fost achiziționate de la două societăți administrate de inculpatul Imad Ali. 

Ulterior, până în luna ianuarie 2014, inculpatul Iordache Nelu și-a însușit în mod necuvenit suma de 47.311.243 lei, pe care a „justificat-o” prin simularea unui împrumut pe care l-ar fi acordat firmei SC Bata Sky Imobiliare SA. În acest sens, a încheiat un contract prin care a atestat în mod neadevărat că a împrumutat societatea cu suma de 11.000.0000 euro.
Acest contract a generat, în sarcina societății, o obligație de restituire a sumei respective în favoarea inculpatului Iordache Nelu, deși în realitate firma nu a încasat niciodată vreun ban, în modalitatea de mai sus.
Fiind audiate în prezenta cauză, inculpatele Băluță (fostă Stancu) Mioara, angajată a unei bănci, și Ilie (fostă Cristescu) Luiza Maria au declarat în mod mincinos că, în perioada 18 – 28 aprilie 2011, în unitatea bancară în care prima își desfășura activitatea, au fost desfășurate operațiuni în sensul celor arătate mai sus, în realitate, nefiind depusă, plătită și retrasă vreo sumă de bani.

Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 8.988.122,01 lei. 

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților Iordache Nelu și SC Bata Sky Imobiliare SA. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”, se arată în comunicatul de presă al DNA.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday