Navele petroliere rusești și-au oprit sistemele de urmărire de cel puțin 33 de ori săptămâna trecută, dublu față de valorile înregistrate în ultimele săptămâni, potrivit datelor de localizare furnizate de compania de consultanță pentru riscuri maritime Windward. Această tactică a fost semnalată de Trezoreria SUA ca fiind una dintre “practicile folosite pentru sustragerea de la sancțiuni”.

Datele Windward arată, de asemenea, că au avut loc întâlniri între nave, a căror durată ar putea fi destul de lungă pentru a transfera mărfuri între ele. De asemenea, săptămâna trecută, 22 de nave au intrat pentru prima dată de la începutul războiului în apele rusești. Informațiile au venit la scurt timp după ce nouă iahturi deținute de oligarhi ruși și-au oprit în mod similar sisteme de urmărire.

Toate navele de peste 300 de tone care efectuează călătorii internaționale trebuie să instaleze tehnologia de urmărire, cunoscută sub numele de sistem de identificare automată (AIS), conform site-ului web al Organizației Maritime Internaționale. Anumite nave care efectuează călătorii internaționale sunt obligate prin convenția internațională să-și transmită semnalul AIS în orice moment.

Și înainte de izbucnirea războiului, anul trecut, Trezoreria SUA avertiza că “navele implicate în activități ilegale pot, de asemenea, să-și dezactiveze în mod intenționat sistemele de urmărire sau să manipuleze datele transmise pentru a-și masca mișcarea”. Oficialii americani explică faptul că oprirea sistemelor de locație, pe nave comerciale sau de pasageri ar putea face posibile afacerile cu entități sau persoane sancționate.

Sursa: BusinessInsider

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday