Agenția Spațială americană a întocmit un plan de scoatere definitivă din uz a Stației Spațiale Internaționale (ISS), care presupune coborârea ei de pe orbită, într-o zonă lipsită de viețuitoare din Oceanul Pacific de Sud, în apropiere de Point Nemo. Astronomii vor încerca să coboare platforma de la altitudinea de 406 kilometri din ce în ce mai jos, până în punctul în care va intra în atmosferă și se va prăbuși asemenea resturilor de corpuri cerești.

“Stația nu va funcționa o veșnicie. Credem că o putem folosi în siguranță până în 2030”, precizează Agenția în raport. Prin prelungirea duratei de exploatare, NASA vrea să câștige timp pentru companiile private, între care și Blue Origin, care au anunțat că vor să își facă propriile stații spațiale în următorii ani.

De la inaugurarea de acum peste 20 de ani și până în prezent, ISS a fost un far al colaborării științifice internaționale, comentează administratorul NASA, Bill Nelson.

Point Nemo este zona cea mai îndepărtată de orice punct terestru, situată între Noua Zeelandă și America de Sud. Este locul luat în calcul de astronomi pentru toate navele spațiale scoase din uz.

Surse alternative: Sky News, Raportul integral al NASA

Sursa foto: Andrey Armyagov | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday