Plenul Parlamentului s-a reunit astăzi pentru a vota moțiunea de cenzură împotriva guvernului Florin Cîțu, inițiată de PSD. Au fost 201 voturi “pentru” și unul “împotrivă”, fiind nevoie de 234 în favoarea moțiunii pentru ca aceasta să treacă.

Votul, secret, cu bile, a început în jurul orei 17, după o serie de discuții în care actuala coaliție de guvernare a fost criticată de parlamentarii opoziției, împreună cu Marcel Ciolacu, liderul PSD, iar senatoarea Diana Șoșoacă a adus la tribuna din Parlament un sac negru, ca simbol al persoanelor decedate de Covid în timpul guvernării coaliției, după ce Ludovic Orban i-a tăiat microfonul pentru depășirea timpului alocat. Premierul Florin Cîțu a încercat să țină o declarație de presă, înaintea începerii votului, dar nu a fost lăsat de senatorii AUR, în frunte cu George Simion, care au refuzat să facă liniște.

Luni seară, vicepremierul Dan Barna a anunțat că parlamentarii USR PLUS vor fi prezenți în sală și vor vota, după care a revenit asupra declarației și a anunțat că nu vor vota. Ludovic Orban, președinte PNL, a declarat că în cazul în care un membru al partidului va vota ”pentru”, atunci va fi exclus.

În schimb, George Simion, co-președinte al partidului AUR, a explicat încă de zilele trecute că formațiunea sa va vota împotriva cabinetului Cîțu, dar nu în sensul susținerii demersului PSD.

În urma alegerilor parlamentare din decembrie 2020, PSD a obținut 157 de locuri în parlament, PNL – 134, USR PLUS – 80, AUR – 47, UDMR – 30, iar minoritățile naționale – 18.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday