Potrivit Reuters, nu a fost publicată o decizie a băncii centrale în acest sens, dar ea este invocată de brokeri și de casele de schimb.

Consiliul Federației, camera superioară a parlamentului rus, a fost convocat într-o ședință extraordinară pe 4 martie. Teoretic, acesta ar trebui să aprobe măsurile economice luate de Putin după impunerea sancțiunilor, dar, potrivit The New York Times, rușii se tem că ar putea fi decretată Legea Marțială sau doar închiderea frontierelor.

Informația a pornit de la un oficial ucrainean, dar a fost insinuată și de senatorul Marco Rubio, vicepreședintele comisiei pentru informații secrete a Senatului SUA. Acesta a scris pe Twitter că “Sunt în creștere semnalele că oamenii din Rusia devin din ce în ce mai conștienți de amploarea războiului cu Ucraina. Acest lucru l-ar pune pe Putin în pericolul unui conflict pe două fronturi. El va acționa rapid pentru a impune restricții menite să prevină protestele și tulburările.”

Potrivit The NY Times, Tatiana Stanovaya, o cercetătoare din Londra care l-a studiat mult timp pe Putin, a scris pe Twitter că “este mai mult decât logic să te aștepți ca parlamentarii ruși să voteze săptămâna aceasta impunerea legii marțiale pentru a putea bloca internetul, pentru a interzice toate protestele și a închide granițele”.

Stanovaya spune că sensul decretării Legii Marțiale este în primul rând necesitatea de a obține controlul total asupra spațiului informațional pentru a preveni răspândirea mișcării anti-război.

Aseară, la Sankt Petersburg, poliția a arestat-o pe Elena Osipova, supraviețuitoare a blocadei de la Leningrad, la un protest împotriva războiului din Ucraina.

Surse: Reuters, NY Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday