Într-o emisiune la România TV Lucian Șova și-a exprimat și nemulțumirea privind loturile de autostradă recepţionate în ultima perioadă, care au fost reparate înainte de a fi date în folosinţă.

,,Pe componenta Sibiu-Piteşti, lucrurile vor dura, după estimările pe care le-am făcut eu, într-o variantă optimist-moderată ar fi un 2023, însă cu excepţia acestui segment care leagă Sibiul de Piteşti noi avem aşteptări ca în orizontul lui 2020 să închidem coridorul minus Sibiu-Piteşti, care va fi mai încolo”, a detaliat ministrul.

Ministrul a mai explicat că există o problemă la un viaduct pe tronsonul Lugoj-Deva, unde la lotul 3 al autostrăzii antreprenorul repară segmente de autostradă care s-au prăbuşit sub propria greutate: ,,Reparaţiile s-au făcut pe banii constructorului, dar pe timpul nostru”.

Şova a mai spus că, deşi există termen contractual pentru luna octombrie a acestui an în vederea finalizării lotului 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, are certitudinea că antreprenorul care lucrează acolo nu va putea să respecte acest termen. „Sunt sigur că nu vor avea capacitatea să termine în termenul acesta şi am cerut companiei să pregătească documentaţii privind sancţiuni pecuniare privind nerespectarea termenelor”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday