Cătălin Drulă a explicat că problemele de pe calea ferată din noaptea de miercuri spre joi au fost cauzate de fenomenele meteo care au afectat traficul în zona Bucureştiului, peste care s-a suprapus și accidentul dintre cele două trenuri în staţia Feteşti.

Pasagerii care au plătit bilet se află într-o situaţie foarte neplăcută. Copilul meu de patru ani s-a aflat săptămâna trecută într-un tren spre Constanţa. Putea să i se întâmple lui. Nu era un tren ministerial, era un tren obişnuit. Le cer scuze oamenilor care se află în situaţia asta”, a spus Cătălin Drulă, la Antena 3.

Garnitura, cu zece vagoane, după cum spun oamenii, a rămas pe câmp, în întuneric, în apropiere de Capitală, de miercuri de la ora 23:00 până joi dimineața la ora 7. CFR precizează că trenul IR 1921 Mangalia – Bucureşti –  Craiova – Arad a staţionat în stația Fundulea din cauza lipsei tensiunii în linia de contact. Potrivit companiei, trenul a acumulat o întârziere de 571 de minute, iar la ora 08.43 trenul IR 1921 a garat în staţia Bucureşti Nord, călătorilor în tranzit li s-a oferit apă și produse preambalate.

Directorul CFR, Ovidiu Vizante, a declarat, la Antena 3, că directorii companiei feroviare au încercat să găsească miercuri noaptea o soluție, însă nu au reușit. ”Încercați dumneavoastră să găsiți la ora aceea soluții! Încercați să găsiți transbordare la miezul nopții, pentru o mie de călători, câți sunt într-un tren”, a spus directorul CFR.

Întrebat dacă va cere demisia directorului CFR după acest eveniment, premierul Florin Cîțu a spus că va analiza situația să vadă ce s-a întâmplat: ”Mi se pare anormal să avem astfel de situaţii, iar un şef de la CFR Călători sau un director să spună că soluţia vine din altă parte. Soluţia este a celor care administrează sectorul respectiv”.

CFR Călători informează că de la ora 08.45 se circulă pe ruta directă între București Nord – Constanța și retur, iar între stațiile Ovidiu – Bărăganu și retur trenurile de călători au restricții de viteză și sunt remorcate cu locomotive diesel. ”În aceste condiții sunt posibile întârzieri ale trenurilor de călători”, precizează CFR. De asemenea, mai multe trenuri au fost anulate.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday