“Sunt foarte mâhnit de faptul că toate sportivele din tenis care sunt calificate refuză să participe la Jocurile Olimpice. Această decizie transmite un mesaj toxic pentru tot sportul. Olimpismul este mai presus de orice, iar principiile sale onorează bucuria aflată în efort și valoarea educativă a bunului exemplu. La Jocurile Olimpice participa staruri ale sporturilor care câștigă milioane de euro și care respectă aceste principii. De aceea, este de neînțeles pentru mine decizia sportivelor noastre.

Cu siguranță, vom analiza foarte serios de anul viitor ce programe vom finanța pentru Federația Română de Tenis. Aștept reacția oficială a federației referitor la acest caz”, a scris ministrul Novak pe Facebook.

La începutul săptămânii, Simona Halep anunța ca nu va participa la Olimpiadă, din cauza accidentării la gambă. În afara acesteia, la Tokyo mai erau calificate Patricia Țig și Sorana Cîrstea.

În urmă cu două zile, președintere Federației Române de Tenis, Ion Țiriac, a declarat pentru Digisport“la tenis, capitolul este închis şi niciuna dintre jucătoarele care s-au calificat, nu va participa”.

Motivul din spatele acestor decizii este pandemia, preciza Țiriac: “Acest COVID ne-a speriat pe toţi şi pe bună dreptate. Toate fetele astea care nu merg, au fost în situaţia următoare: hotel – turneu de tenis – nimeni împrejur. Joacă, fată, du-te şi ia prosopul singură, lasă masca. Ai jucat meciul şi du-te înapoi la hotel”. 

Jocurile Olimpice vor avea loc în perioada 23 iulie – 8 august 2021.

Foto: Unsplash/John Fornander

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday