În funcție de cooperarea la aceste măsuri, în funcție de respectarea anumitor norme de desfășurare a unor activități vom putea vedea în următoarea perioadă și evoluția”, a adăugat Nelu Tătaru.

„Zilele următoare  vom avea și ordinele de ministru și hotărârile de guvern care să pună în aplicare această lege care intră astăzi în vigoare. De astăzi vom avea pârghiile necesare pentru scăderea numărului cazurilor”, a mai declarat ministrul.

Principalele declarații:

  • Suntem într-o perioadă de creștere ușoară. Sunt și testările pentru cei internați, și pentru cei nou infectați, și pentru cei care vor să plece în concediu. Tot ce înseamnă focare, tot ce înseamnă focare nou constituite sunt gestionate prin anchete epidemiologice, urmând ca acolo unde vom avea o suprasolicitare a activității medicale, mă refer la ATI, să punem să facem și detașări de personal, dar să putem transfera și acești pacienți unde avem locuri.
  • În următoarea perioadă vom avea nevoie de detașări, mizăm și pe cea voluntară. Activitatea medicală e un act profesional, sper ca toți colegii mei să înțeleagă că e un moment peste care trebuie să trecem împreună.
  • Suntem într-un moment pandemic, de creștere progresivă a numărului de cazuri. Vom avea două săptămâni dificile pentru a putea reimpune acele măsuri de carantină și izolare.
  • Colegii trebuie să înțeleagă, este un moment dificil pe care trebuie să-l trecem împreună.
  • Instituțiile statului, agenții economici, populația suntem responsabili pentru o evoluție favorabilă. Legislația ne va oferi pârghiile pentru a scădea numărul de cazuri.
  • Mizăm și pe dumneavoastră, presa, pentru a populariza măsurile, pentru a ajunge unde eram acum cinci săptămâni.
  • Unde vom avea o suprasolicitare pe ATI vom putea face și detașări, vom putea muta și pacienții în condițiile legii.
  • Medicul face evaluarea clinică și radiologică, dacă cazul e asimptomatic propune pacientului izolarea la domiciliu sau dacă pacientul vrea poate fi internat. Dacă medicul indică izolarea pentru că pacientul reprezintă un pericol DSP trebuie să emită actul necesar în condițiile legii.
  • Medicii de familie pot fi implicați pentru urmărirea pacienților în izolare la domiciliu, dar vor fi implicați și în anchetele epidemiologice.
  • Sperăm să fie doar o creștere ușoară, să fie respectate măsurile sanitare.

 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday