Ministrul Sănătății a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre evoluția pandemiei în România. Voiculescu a subliniat că astăzi s-au înregistrat cel mai mare număr de pacienți cu Covid internați în spitale (13.714), dar și cel mai mare număr de pacienți internați în secțiile ATI (1.456). În acest context, a transmis prioritățile ministerului pentru perioada următoare: suplimentarea numărului de paturi la terapie intensivă, reducerea presiunii pe unitățile de primiri urgențe ale spitalelor, unde adesea sunt internați pacienți cu Covid-19, dar și concentrarea forțelor pe îngrijirea pacienților cu Covid.

De asemenea, ministrul a făcut apel la populație ”să respecte măsurile ca să câștigăm timp pentru campania de vaccinare. Perioada dintre Paștele Catolic și cel Ortodox va fi probabil proba unei generații. În perioada următoare, vom vedea cât de solidari și responsabili putem fi”.

Principalele declarații ale ministrului Sănătății:

  • Avem azi două noi recorduri: cel mai mare număr de pacienți internați cu Covid-19 (13.714), dar și cel mai mare număr de pacienți internați la terapie intensivă (1.456). Cred că va fi nevoie de un efort personal al fiecăruia, ca să vedem o ieșire din pandemie.
  • Prioritatea 0 este salvarea de vieți și limitarea la minimum a deceselor evitabile.
  • Acest val trei nu ar trebui judecat doar după cifrele din fiecare zi, ci vine peste valurile anterioare care au lăsat pacienți în secțiile ATI. Valul trei vine cu noi pacienți care suplimentează număr de internări. Vedem și o creștere a ratei de transmitere a virusului. Mai pe românește, vedem familii întregi care vin infectate la spital, la câteva zile după confirmarea unui membru. Se observă scăderea vârstei medii a pacienților și creșterea celor internați fără alte comorbidități. Dacă la începutul pandemiei știam că virusul face rău oamenilor bolnavi. Acum vedem că și persoane sănătoase ajung să dezvolte cazuri grave.
  • Avem 167 de copii internați, din care 16 la ATI, iar doi intubați. Din totalul cazurilor critice, mai mult de o treime sunt intubați.
  • Aș vrea să subliniez că transportul pacientului critic pe distanțe mari este riscant. E o soluție unde nu sunt alternative. E important să folosim la maximum resursele materiale și personalul. Prioritățile:
    – ne-am îndreptat către spitale la care nu voiam să apelăm, la spitale de boli cronice, Institutul Oncologic, Spitalul Fundeni, Spitalul Colentina, Gerota, Colțea, pentru suplimentarea paturilor. Am instalat unități mobile, cum sunt cele de la Nasta, Babeș, și adăugarea de 45 de paturi ATI la Spitalul Pantelimon.
    De mâine vom avea 12 paturi în plus la Victor Babeș în București.
    – regândirea și optimizarea fluxurilor medicale. Urmărim reducerea presiuni pe UPU, unde rămân pentru mai mult decât trebuie pacienții cu Covid. Vom lărgi centrele de evaluare pentru pacienții fără forme severe. De asemenea, redirecționarea urgențelor de patologie non-Covid către alte spitale care nu au oferit servicii de urgență. Acele numite spitale de cronici. Solicităm o implicare mai puternică a rețelelor de Spitale MAI, SRI, MApN, Transporturi.
    – concentrarea forțelor pe îngrijirea pacienților cu Covid-19. Ar putea însemna amânarea unor operații elective, sau că anumite secții/spitale vor fi concentrate către pacienților cu Covid-19. Asta vine cu un cost care ține de cei care deja au avut de suferit în această pandemie. Avem o grijă deosebită și pentru pacienții non-Covid, pentru care am reglementat fluxuri de îngrijire separată. Solicitarea către toate spitalele este de a contribui masiv pentru a gestiona acest ultim val care pune o astfel de presiune asupra sistemului medical.
  • Sistemul medical nu poate duce pe umerii săi singur povara pandemiei. Limitele nu țin doar de investiții, cât de resursa umană. Nu putem trage infinit de aceeași oameni. Avem nevoie să evitați aglomerările, să purtați masca, să nu ieșim din casă dacă nu avem de ce, să ne spălăm mâinile și să ne vaccinăm.
  • Am cerut CNCAV accelerarea ritmului de vaccinare. Vom avea, în perioada viitoare, destule vaccinuri pentru toți. Prin respectarea măsurilor de siguranță pentru vaccinare. Dacă ne vaccinăm, vom vedea într-o lună două un număr semnificativ de oameni care au trecut prin boală sau care s-au vaccinat. Vom vedea probabil ultimul val pentru care se impun restricții.
  • Perioada dintre Paștele Catolic și cel Ortodox va fi probabil proba unei generații. În perioada următoare, vom vedea cât de solidari și responsabili putem fi.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday