Ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc, a susținut o conferință de presă, în care a răspuns acuzațiilor fostului director al TAROM. Acesta consideră că Mădălina Mezei face jocuri de interese și o acuză de cumetrii politice. Totodată, Răzvan Cuc a declarat că nu i-a cerut acesteia să rețină avioane de pe curse interne la sol: „Misterul curselor: nu i-am cerut așa ceva. Cum puteam să fac asta? Nici nu știu cine le opera în ziua aia, că erau cinci tipuri de aeronave, și nici nu știu cine le opera. Eu am întrebat-o doar ce parlamentari zboară”. Cuc a precizat că întâlnirea a avut loc în fața casei Mădălinei Mezei.

„A demonstrat ce am văzut în cele patru luni, incompetență și că servește grupuri de interese. Doamna se încurcă în minciuni. Uită că cei din familia ei au cerut funcții de conducere. Exemplu de mari realizări ale dumneaei: un membru al familiei – de la un salariu de 1880 de euro îi crește salariul la 2400 de euro” a mai declarat ministrul demis al Transporturilor.

Principalele declarații ale lui Răzvan Cuc:

„Constat cu tristețe că în timpul mandatului, doamna nu a ieșit deloc în public. Afirmă că TAROM are patru tipuri de aeronave, dar vă spun eu, sunt doar trei. Acest joc în care a intrat acum aduce un prejudiciu de imagine și degringoladă între angajați. A demonstrat ce am văzut în cele patru luni, incompetență și că servește grupuri de interese. Doamna se încurcă în minciuni.

Începând cu ora 17.30 Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc va susține declarații de presa, la sediul ministerului.

Gepostet von Ministerul Transporturilor România am Freitag, 18. Oktober 2019

Uită că cei din familia ei că cei din familia ei au cerut funcții de conducere. Contractul pentru achiziția aeronavelor ATR nu a fost semnat, astfel că înnoirea flotei nu s-a putut face. Am aflat că doamna a făcut negocieri cu altă firmă. Dorea să achiziționeze 12 aeronave fără acordul CA sau AGA.

Exemplu de mari realizări ale dumneaei: un membru al familiei – de la un salariu de 1880 de euro îi crește salariul la 2400 de euro.

Misterul curselor: Eu n-am spus că nu m-am întâlnit cu doamna Mezei, m-am întâlnit miercuri seara, dar nu i-am cerut așa ceva. Cum puteam să fac asta? Nici nu știu cine le opera în ziua aia, că erau cinci tipuri de aeronave, și nici nu știu cine le opera. Eu ca ministru trebuie să monitorizez activitatea companiilor și că măsurile pe care le-am luat se îndeplinesc. Voi cere și eu lămuriri, voi prezenta acte la DNA. Du-te la DNA când ai dreptate, nu când spui lucruri false. Trebuia ca doamna să protejeze compania TAROM, nu familia și prietenii. Principala ocupație a dânsei a fost strict să asculte de membri familiei ei.

Regret că nu au luat decizia mai devreme (demiterea doamnei). Nu i-am cerut să țină avioane la sol. Cui să-i cer? Ce să fac eu la avioane? Doamna a venit cu povești, a zis că a fost contactată de SRI pentru niște aeronave, cum că vor fi ținute la sol. Nu știu și nu mă interesează. I-am cerut să îmi prezinte numele persoanei care a sunat-o de la SRI. Nu mi-a mai răspuns. Voi cere de la TAROM ce parlamentari și cu ce curse au zburat. Eu am văzut că ele au ajuns la timp. Am întrebat-o ce parlamentari zboară și dacă e tot în regulă. Am aflat și eu, pe surse- să zic așa, cum că aș opri eu niște aeronave. Am vorbit seara, m-a rugat să ne vedem. Nu aveam cum, ca ministru, să anulez cursele”.

Amintim că fostul director TAROM, Mădălina Mezei, a declarat presei că Răzvan Cuc i-ar fi cerut să țină la sol mai multe curse, în ziua votării moțiunii de cenzură. Spune că scopul era ca mai mulți parlamentari din provincie să nu ajungă la vot. Ministrul demis a negat acuzațiile. Într-o declarație de presă susținută astăzi, Mezei a anunțat că este citată de DNA în calitate de martor într-un dosar de abuz în serviciu, deschis pentru Ministerul Transporturilor. Într-o intervenție pentru B1TV, fosta directoare anunța:  „Voi declara sub jurământ ce am declarat și public.”

Viorica Dăncilă a trimis Corpul de Control al Prim-Ministrului la sediul TAROM, pentru a clarifica „aspectele manageriale semnalate în presă”. Între altele, premierul demis cere să fie verificat modul de îndeplinire a drepturilor și obligațiilor de către Ministerul Transporturilor.

 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday