Ministrul Muncii a anunțat printr-o postare pe Facebook că a avut o serie de discuții cu omologul său, Hubertus Heil.
„În industria cărnii se lucra prin intermediari, folosindu-se contracte de antrepriză. Se vor schimba lucrurile; de la 1 ianuarie – cetățenii străini, inclusiv românii, vor avea contract de muncă individual direct cu angajatorul; astfel, proprietarul firmei va fi direct responsabil de condițiile de muncă ale tuturor angajaților”, a spus Violeta Alexandru.
De asemenea, ea a precizat că evidența orelor de muncă va fi ținută electronic: „Este bine și pentru angajator pentru că are o evidență strictă a prezenței la serviciu, dar, mai ales, pentru angajați pentru că vor putea evalua la finalul lunii sau la finalul contractului, după caz, care este toată activitatea depusă și care sunt drepturile salariale cuvenite, chiar și în situația în care efectuează ore suplimentare”.
Sursă: comunicat al ministrului Muncii
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.