Principalele declarații ale lui Stelian Ion, ministrul Justiției:

  • Despre ordonanța de urgență prin care guvernul a amânat, până în 2023, judecarea apelurilor de către completuri de trei judecători. Am primit solicitări exprese din partea CSM, iar în urma analizei am constatat ca instanțele sunt supraîncărcate. Am intervenit urgent, altfel s-ar fi ajuns la blocaje în instanțele de apel. Acest proiect de OUG a primit avizul CSM, al Consiliului Legislativ. Am considerat oportună OUG, pentru că în parlament nu mai putea fi adoptată o lege în timp util în acest sens.
  • Încă de la preluarea mandatului, am discutat unele corecturi ale proiectului de lege pentru desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție (SIIJ) și a-l trimite spre avizarea CSM. Vom trimite către CSM proiectul de lege. Din proiectul inițial am eliminat celelalte articole, care se refereau la așa-zise „superimunități” ale judecătorilor și procurorilor, pe care ei oricum nu le ceruseră.
  • Le vom spune celor de la GRECO că avem în programul de guvernare clar stabilită desființarea SIIJ, o chestiune solicitată expres de ei. De asemenea, avem cuprinsă în programul de guvernare o prevedere de întărire a CSM în procesul de desemnare a procurorilor de rang înalt.
  • Au existat unele cazuri în care hotărâri judecătorești pronunțate în țară au avut deznodăminte neașteptate în Italia. Am primit un punct de vedere de acolo, iar în perioada următoare voi avea un dialog cu omologul meu din Italia pentru a reglementa această situație, pentru a le aduce în atenție această problemă pe care o avem. Sunt cazuri punctuale, dar de răsunet pentru noi. Ce îmi doresc este să nu rămânem la stadiul de declarații. Pe chestiuni legate punctual, care țin la aprecierea autorităților italiene care țin de persoane condamnate în România, ar putea fi o colaborare mai strânsă, să ni se ceară și nouă punctul de vedere. Mă aștept la un răspuns corespunzător din partea autorităților italiene.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday