Tudorel Toader a declarat la Antena 3 că actuala definiție a abuzului în serviciu datează din 1968 și că România trebuie să se raporteze la ,,definițiile din statele cu democrație consolidată”.
,,Abuzul trebuie redefinit pentru că în Europa, cu standardele moderne nu se prevede o astfel de formulare a abuzului în care să putem include orice. Pe vremea când eu îi întrebam pe cei îngrijorați de situația statului de drept din România. Spuneam cuiva punem formularea abuzului în serviciu din Franța, chiar și în Polonia e o formulă bună. Avem în Parlament un proiect de lege pentru modificarea Codului Penal, unde există și abuzul în serviciu. Îmi exprim încrederea că legiuitorul va găsi formula cea mai bună”, a declarat ministrul.
De asemenea, Tudorel Toader a mai spus că proiectul de lege, deși a fost criticat, ,,până la urmă își va urma cursul lui”: ,,Va trece de președinte care mai devreme sau mai târziu îl va promulga. Sunt valori fundamentale protejate în Codul Penal indiferent de regim. Omorul e omor, luarea de mită e luare de mită, sunt incriminări care nu depind de regim.
Dacă facem o comparație între reglementările din Codul Penal român și cele din statele unde democrația e consolidată, observăm diferențe fundamentale. În 2014 am trecut de la regimul represiv la cel preventiv. Dar pedepesele pe care azi le avem sunt cu mult mai mari decât cele din alte țări europene sau nu, cu democrație consolidată”.
Totodată, ministrul a declarat că ,,societatea nu trebuie să fie canalizată pe ideea băgării la închisoare, ci pe reintegrarea socială a celui care a comis fapte penale”: ,,Trebuie să continuăm procesul acesta prin care prevenția să fie pe primul plan, coerciția să fie ultima soluție, să punem accentul pe confiscarea bunurilor, pe reintegrarea socială a celui care a comis fapte penale, cu supraveghere prin brățara electronică, muncă în folosul comunității. Izolarea în condiții improprii nu facilitează implicarea socială”.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.