Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a susținut o conferință de presă, în condițiile în care rata de infectare din București a depășit indicele de 6 la mia de locuitori, iar Premierul Cîțu a anunțat că școlile din Capitală rămân deschise. 

Principalele declarații ale ministrului Educației:

  • Suntem în situația în care avem nevoie de decizii care să producă cât mai puține perturbări în sistem. Școlile trebuie să se închidă ultimele, drept pentru care am semnat și transmis Ministerului Sănătății ordinul comun prin care se va înlocui sintagma “depășirea pragului de 6 la mie” cu sintagma “intrare în carantină”.
  • Sunt convins că se va găsi înțelegere pentru ca pierderile din învățământ să fie cât mai mici. Am solicitat ca intrarea școlilor în online să se facă numai la intrarea localităților în carantină. Există localități care nu sunt carantinate la 6 la mine, de exemplu Bucureștiul, iar școlile rămân deschise.
  • Simulările se vor desfășura conform programului. Aproape 113 mii de copii (80%) au participat, dovadă clară de interes din partea lor.
  • Îndemn la respectarea tuturor regulilor pentru că situația epidemiologică se agravează. Este nevoie de maximă atenție pentru respectarea regulilor.
  • Structura anului școlar se modifică. Vacanța de primăvară va fi în intervalul 2 aprilie – 4 mai și cuprinde sărbătorile pascale. Luna aprilie, cea mai critică din punct de vedere  epidemiologic va beneficia de scăderea mobilității elevilor.
  • Examenul de Bacalaureat se păstrează la datele planificate, cu prezentă fizică 28 iunie-1 iulie (probe scrise).
  • Suntem nevoiți să decalăm Evaluarea Națională pentru 5-8 iulie, iar admiterea în liceu se va face după 8 iulie.
  • Evaluările la clasa a IV-a și a VI-a se vor desfășura la datele stabilite, evaluările la clasa a II-a vor fi amânate însă pentru luna mai.
  • Se vor păstra toate date inițiale pentru Titularizare și Definitivat.
  • 192 de elevi și 115 angajați s-au infectat în ultima săptămână, o creștere față de perioada anterioară.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday