Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a anunțat mai multe măsuri luate în urma unei ședințe de urgență, convocată după accidentul de pe calea ferată produs la Fetești:

  • Operatorul privat al cărui tren a provocat accidentul nu va mai putea efectua transporturi feroviare. Certificatul de siguranță al firmei a fost restricționat;
  • Autoritatea pentru Siguranța Feroviară va declanșa controale la operatorii feroviari, pentru a stabili dacă normele de siguranță sunt respectate;
  • Ministerul va elabora un nou act normativ prin care să fie înăsprite sancțiunile pentru încălcarea regulilor de siguranță, atât pentru operatori, cât și pentru personal;
  • Vineri, ministrul va avea o întâlnire cu reprezentanții tuturor operatorilor de transport, atât de marfă, cât și de călători.

”Aceste incidente – soldate din fericire fără victime omenești – provoacă un disconfort uriaș pasagerilor și pagube însemnate la infrastructură. În urma accidentului de noaptea trecută, de la Fetești, vor fi înregistrate întârzieri pe ruta București – Constanța până la efectuarea reparațiilor. Circulația nu va fi însă blocată”, a mai scris Drulă.

În postarea sa, ministrul a reamintit că sistemul feroviar are nevoie de ”o capitalizare masivă, după atâția ani de subfinanțare și pierderi provocate de pandemie”, și a mai spus că în primele șapte luni, în rețeaua de transport pe șine au fost investite 3,1 miliarde de lei (cu 22% mai mult decât în ianuarie-iulie 2020).

Noaptea trecută, pe raza localității Fetești, un tren încărcat cu fier vechi staționat a fost lovit din spate de o garnitură care transporta ciment. Circulația feroviară în zonă a fost deviată pentru mai multe ore, dar a fost reluată ulterior. Poliția Ialomița a stabilit că mecanicul celui de-al doilea tren avea o alcoolemie de 0,4 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, într-o intervenție pentru Antena 3, Cătălin Drulă a explicat că ”Sistemul de frânare automat nu era funcțional, ancheta o să spună de ce. Din primele informații, lucrurile nu erau în regulă nici la nivelul stării mecanicului de locomotivă. Din ce am înțeles, da, a adormit, înțeleg că era și sub influența băuturilor alcoolice”.

Postarea integrală a lui Cătălin Drulă:

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday