,,Simpla realitate este că Rusia a comis un atac pe teritoriul Marii Britanii, care s-a soldat cu moartea unui cetățean. Cred ca toată lumea va condamna acțiunile Rusiei.” a declarat Gavin Williamson, Ministrul Apărării, potrivit Reuters.

Ministrul a făcut aceste declarații în Parlament, unde a fost întrebat despre amenințarea cu care se confruntă oamenii din Marea Britanie după moartea lui Dawn Sturgess, în vârstă de 44 de ani.

Poliția a confirmat faptul că cele două persoane din Amesbury au intrat în contact cu un obiect contaminat cu Novichok, la câțiva kilometri de locul unde, în luna martie, agentul rus Serghei Skripal a fost atacat cu substanța neurotoxică, scrie presa internațională.

Rusia a negat orice implicare.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday