Ministrul Petre Daea a oferit explicații într-o emisiune la Antena 3 despre criza pestei porcine. El a declarat că în România au fost luate măsuri preventive timp de cinci ani. Din patru milioane și jumătate de porci, câți are România potrivit ministrului, au fost sacrificați 140 de mii:

,,Toți oamenii primesc bani pentru porcii sacrificați. Țara are nevoie de sprijini concret, de acțiuni, nu de dispute între noi. Este nevoie de rectificare. Lucrurile acestea trebuie să ne dea de gândit să punem în plan măsuri pentru viitorul țării”, a mai declarat Petre Daea.

De asemenea, el a declarat și că țara a avut producții de grâu record: ,,E cea mai mare producţie totală de grâu pe care a obţinut-o România, mai mare ca anul trecut cu 200 de mii de tone şi la acelaşi nivel ca randament la unitatea de suprafaţă. Şi să reţineţi ce vă mai spun: este cea mai mare producţie de orz pe care am obţinut-o şi de orzoaică de toamnă. Orzul face parte din categoria aceea de cereale care împinge zootehnia în faţă”.

Principalele declarații ale ministrului :

Sunt doi lideri de partid care bat tare-n tobă (n.r. despre criza pestei) și nu mănâncă carne de porc. Nu am privit de la distanță cu lejeritate, aș putea demonstra clar ce s-a făcut din data când acest ministru al Agriculturii s-a așezat pe scaunul acesta de mare responsabilitate.

Cunoșteam ce înseamnă acest virus. Am văzut o serie de declarații și la fostul comisar Cioloș. Eu nu intru în polemică. N-am timp. Dar, îmi fac timp, nu pentru polemică, pentru a arăta fiecare ce face.

Spuneam că virusul a măturat 16 țări ale lumii. A luat-o de la Belarus. A ajuns și în China, în Portugalia, Spania. Portugalia a scăpat de virus după 13 ani, Spania după 30 de ani iar în Sardinia nici acum.

Este un virus care nu are antidot. Nu are tratament. Moartea animalului este sigură.

Fostul comisar (n.r. Dacian Cioloș) spunea că suntem incapabili. În acel moment agitându-mă de asemenea afirmații, care ar trebui cântărite cu forța exemplului și greutatea momentului, vreau să spun că am constatat că domnul Cioloș care spunea că avem program, că din data de 17 noiembrie 2015 când a apărut decretul prezidențial pentru numirea lui că în 5 luni de zile a schimbat 5 președinți la ANSVSA.

Au fost cinci ședințe ale comitetului național de urgență. Au avut loc discuții, am luat măsuri. Am realizat modificări pe HG 830, nu am stat cu mâinile în sân. Sunt peste 30 de mii de oameni, internele, apele, mediu, medicii veterinari. La nivelul județului este Comitetul Național pentru Combaterea bolilor condus de prefect.

România este, rămâne și va fi una dintre marile puteri. Are condiții extraordinare de sol. Și acum ne zice grânarul Europei. România a rămas în frunte. Cea mai mare producție de grâu din istoria României, de când e țara, a fost anul trecut. Si anul ăsta este și mai mare. N-are încotro și va confirma și Eurostatul, când vede ce e în țara românească.

Ei cred că iau voturi acum, nimic nu iau (n.r. cei care speculează pe problema pestei) Iau scânduri în cap când își bat joc de românii noștri.

Din 16 mii de producatori in programul de tomate, 64% sunt tineri. 757 sunt veniți din afară, i-am adus acasă.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday