Miniștrii de Externe din țările NATO se vor reuni într-o ședință de urgență, vineri, înainte de discuțiile dintre SUA și Rusia.

Printr-un comunicat de presă, Alianța Nord-Atlantică precizează că ședința va avea loc în sistem online și va fi condusă de secretarul general Jens Stoltenberg. La final, va fi susținută o conferință de presă pe Zoom.

Duminică, Joe Biden l-a asigurat pe Volodimir Zelenski de un răspuns decisiv al aliaților, în cazul unei invazii a Rusiei. Pe 10 ianuarie, urmează o întâlnire bilaterală între SUA și Rusia, iar două zile mai târziu, între NATO și Rusia. În paralel, Zelenski a primit vizita șefului diplomației europene și a anunțat că va organiza în zilele următoare o ședință a comisiei alianței militare pentru relația cu Ucraina.

Săptămâna trecută, președintele american l-a avertizat pe omologul rus că va impune sancțiuni dure împotriva Moscovei, în cazul unei acțiuni militare în Ucraina. Putin a replicat că o astfel de decizie ar marca ruperea completă a legăturilor între cele două țări.

Sursă alternativă: AP.

Sursa foto: NATO.

Folosim cookies