Un avion militar Ilyushin Il-20 cu 14 militari la bord a dispărut de pe radare deasupra Mării Mediterane, transmite Ministerul rus al Apărării, conform BBC și TASS.
UPDATE: Aeronava rusească, având mai multe persoane la bord, a fost doborâtă din greșeală de artileria antiaeriană deținută de regimul din Siria luni, după ce sirienii au fost atacați de rachete israeliene, au confirmat reprezentanții de la Moscova, scrie CNN.
„Ca urmare a acțiunilor iresponsabile ale armatei israeliene, au fost uciși 15 militari ruși, fapt care nu este în acord cu spiritul parteneriatului ruso-israelian”, a declarat generalul rus Igor Konashenkov, purtător de cuvânt al armatei ruse, conform RIA-Novosti.
„Incidentul a avut loc în timp ce patru avioane F-16 ale Forțelor Aeriene israeliene și o fregată franceză efectuau mai multe atacuri în vestul Siriei”, a precizat ministerul.
„La 17 septembrie, la ora 23:00, ora Moscovei, legătura cu echipajul avionului rusesc Il-20 a fost pierdută deasupra Mării Mediterane, când avionul se întorcea la baza aeriană din Khmeimim, la 35 kilometri de coasta Siriei.
Avionul a dispărut de pe radare în timpul unui atac desfășurat de patru avioane F-16 israeliene asupra țintelor siriene din provincia Latakia. În același timp în care a fost semnalată dispariția, radarele rusești au detectat lansări de rachete din fregata franceză Auvergne, care se afla în apropiere.
La bord erau 14 militari, iar în acest moment nu se cunosc informații despre starea lor. Comandamentul bazei aeriene rusești de la Khmeimim a lansat o operațiune de căutare și salvare”, transmite Ministerul rus al Apărării.
Un purtător de cuvânt al armatei franceze a negat implicarea Franţei: „Armata franceză neagă orice implicare în acest atac”.
Armata israeliană a refuzat să comenteze incidentul: „Nu comentăm asupra rapoartelor străine”.
De asemenea, şi reprezentanţii Pentagonului au negat orice implicare. „Rachetele nu au fost lansate de armata americană. Nu avem nimic de adăugat”, a menționat un purtător de cuvânt.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.