Românii au investit peste 786 de milioane de lei în cadrul Programului Tezaur, ediția Centenar, anunță Ministerul Finanțelor Publice, printr-un comunicat de presă

Prima emisiune de titluri de stat lansată de Ministerul Finanțelor Publice în cadrul Programului Tezaur, cu o valoare de un leu și dobândă de 5%, cu scadență la cinci ani și destinate exclusiv populației s-a încheiat ieri, 6 iulie, anunță Ministerul.

„În perioada 15 iunie – 6 iulie 2018 titlurile au putut fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, iar veniturile obținute sunt neimpozabile.

Titlurile de stat au fost achiziționate prin unitățile operative ale Trezoreriei Statului, precum și prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, situația subscrierii fiind următoarea:

prin trezorerii: 644.269.745 lei (număr de investitori 14.756);
prin Poșta Română: 141.955.889 lei (număr de investitori 4.946).
Astfel, volumul total de subscriere atins, la data de 6 iulie 2018, este de 786.225.634 lei.”

Ministerul Finanțelor Publice subliniază că, dat fiind „interesul crescut al populației față de această metodă de economisire”, emiterea titlurilor de stat va continua și pe viitor, „posibil și cu alte maturități, până la epuizarea plafonului anual stabilit pentru anul 2018 la un nivel indicativ de 4 miliarde lei.”

Comunicatul integral.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday