“Prin excepție de la alin. (1), pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, începând cu data de 1 ianuarie 2022 salariile de bază se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021″, prevede noul proiect modificat astăzi.

Sindicaliștii din învățământ spun că acest lucru înseamnă o majorare de 4%, iar Edupedu arată că potrivit legii în vigoare, profesorii ar fi trebuit să primească o creștere de 16% pentru a ajunge la grila prevăzută de lege pentru anul 2022.

Proiectul de ordonanță pus ieri în transparență de Ministerul Finanțelor prevedea că bugetul pe 2022 pentru salariile bugetarilor, inclusiv cele ale demnitarilor, va fi înghețat la nivelul din decembrie 2021. Potrivit acestuia, ar fi crescut cu 25% doar salariile de bază pentru personalul din sănătate. La scurt timp după publicarea în transparență a acestui proiect, salariații din învățământ au anunțat că vor protesta de luni la Guvern și la sediile prefecturilor.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday