Mai exact, MApN pune la dispoziție 1.059 de posturi (maiştri militari, subofiţeri, gradați și soldați), în unități din județele Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Iași, Ilfov, Neamț, Sibiu, Tulcea, Vrancea și din București. Ministerul arată că, în cazul cetățenilor care nu au pregătire militară, va avea loc o ședință de consiliere.

Cetățenii interesați se pot prezenta la sediul Centrului Militar în a cărei raze își au domiciliul, sau la centrul din zona în care se află temporar. Detalii despre următoarele etape ale recrutării, cum ar fi probele fizice, vor fi date de angajații din Centrele Militare. Pentru înscriere, este nevoie de:

– actul de identitate, în original și copie;

– certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maximum șase luni înainte de data depunerii;

– acte de studii și/sau alte documente care atestă alte competențe dobândite în viața civilă, în original și copie;

– permisul de conducere (pentru candidații fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuțiilor postului presupune conducerea tehnicii specifice), în original și copie;

– livretul militar (numai pentru cei care dețin calitatea de rezervist), în original și copie.

– cerere de înscriere.

Linkuri utile, puse la dispoziție de MApN:

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday