Peste cinci mii de persoane au semnat o petiție online prin care solicită Camerei Deputaților, for decizional, să respingă propunerea legislativă adoptată de Senat pentru modificarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic care declasifică ursul din lista speciilor strict protejate și îl introduce în lista speciilor care pot fi vânate fără restricții în perioadele prevăzute de lege.

Campania lansată de WWF România solicită, totodată, Guvernului „să motiveze această propunere, inclusiv cu date și argumente științifice, având în vedere statutul special de protecție de care se bucură specia cel puțin pe hârtie, atât la nivel național cât și european” și atrage atenția că proiectul de act normativ încalcă „flagrant Directiva Habitate a UE, poate atrage declanșarea procedurii de infringement la adresa României”.

WWF România susține că proiectul de lege „nu rezolvă situațiile conflictuale punctuale, întrucât nu este împușcat strict ursul-problemă, ci cel care valorează mai mult din punct de vedere economic (un trofeu de urs valorează în medie 8000 de euro)”.

„Vânarea ursului ”la liber”, fără nici un fel de restricții privind numărul exemplarelor împușcate, fără o situație clară și o analiză legată de clasele de vârstă, structura pe sexe, sporul natural etc. va avea consecințe incalculabile asupra acestei specii de interes prioritar, inclusiv o destabilizare mai pronunțată la nivel de populație. În ultimii ani în care s-a practicat vânătoarea, au fost extrase cele mai mari și viguroase exemplare, fapt ce a destabilizat echilibrul în cadrul populației, dar și comportamentul speciei (inclusiv prin practicile de hrănire complementară masivă). Efectele în cazul vânătorii ”libere” vor adânci haosul și vor deveni în timp bazele a noi conflicte, ducând și la degenerarea genetică a speciei”, mai arată inițiatorii campaniei.

Reamintim că miercuri, 25.09.2019, Senatul a votat modificarea legii vânătorii, iar urșii au fost scoși de pe lista mamiferelor protejate și incluși pe lista animalelor cu sezon de vânătoare.

“S-a întâmplat hocus-pocus. Când a fost la Comisia pentru Mediu, pentru aviz, a trecut fără acel amendament. Comisia pentru Ape și Păduri azi cu o oră înainte de plen s-a reunit și au adăugat acest amendament.

Discuțiile au fost pe același discurs manipulativ cu problemele care țin de urși, de atacuri, de nevoia de intervenție. Or, lucrurile acestea sunt rezolvabile, sunt prinse și în actuala formă a Directivei, prin acele proceduri de derogare. Deci pentru orice atac, orice problemă există o procedură la minister, se aprobă din cota de intervenție și acționăm practic că în cazul oricărei specii protejate – eliminăm doar comportamentele agresive și cele care produc pagube.

Or, ce s-a întâmplat acum prin mutarea din Anexa 2 în Anexa 1 elimină ursul de pe lista speciilor protejate pe o perioadă de 5 ani de zile. Bucuria vânătorilor!”, a declarat senatorul USR Allen Coliban, pentru Ziare.com.

Textul campaniei „Spune nu vânătorii necondiționate de urși!”:

– Vă cerem să refuzați să fiți parte la uciderea urșilor din România, specie strict protejată prin directivele europene!

– Solicităm Camerei Deputaților să respingă Propunerea legislativă de modificare a Legii Vânătorii nr. 407/2006, înregistrată la Senat sub nr. L294/2019, care declasifică ursul din lista speciilor strict protejate și îl introduce în lista speciilor care pot fi vânate fără restricții în perioadele prevăzute de lege.

– Solicităm Guvernului să motiveze această propunere, inclusiv cu date și argumente științifice, având în vedere statutul special de protecție de care se bucură specia cel puțin pe hârtie, atât la nivel național cât și european.

– Solicităm Guvernului să-și exprime public poziția față de încălcarea flagrantă de către acest proiect de lege a Directivei Habitate a UE, care poate atrage declanșarea procedurii de infringement la adresa României.

– Solicităm Comisiei Europene să transmită o poziție clară autorităților din România referitor la această propunere, inclusiv dacă transpunerea legislației europene în legislația națională este negociabilă sau nu sau dacă poate fi făcută ”peste noapte” pentru a servi intereselor unei minorități.

De ce este important?

– Vânarea ursului ”la liber”, fără nici un fel de restricții privind numărul exemplarelor împușcate, fără o situație clară și o analiză legată de clasele de vârstă, structura pe sexe, sporul natural etc. va avea consecințe incalculabile asupra acestei specii de interes prioritar, inclusiv o destabilizare mai pronunțată la nivel de populație. În ultimii ani în care s-a practicat vânătoarea, au fost extrase cele mai mari și viguroase exemplare, fapt ce a destabilizat echilibrul în cadrul populației, dar și comportamentul speciei (inclusiv prin practicile de hrănire complementară masivă). Efectele în cazul vânătorii ”libere” vor adânci haosul și vor deveni în timp bazele a noi conflicte, ducând și la degenerarea genetică a speciei.

– Un asemenea mod de vânătoare nu rezolvă situațiile conflictuale punctuale, întrucât nu este împușcat strict ursul-problemă, ci cel care valorează mai mult din punct de vedere economic (un trofeu de urs valorează în medie 8000 de euro).

– Directiva Habitate a UE plasează ursul în lista speciilor cu protecție strictă și a căror conservare necesită desemnarea unor arii speciale de conservare (Anexele II și IV).

– Tot Directiva Habitate prevede clar că aprobarea derogărilor de la măsurile speciale de conservare se poate face doar dacă alte soluții alternative au fost implementare fără succes, ceea ce din păcate nu este cazul la noi, din lipsa implementării acestora, din lipsa unui plan și a unei finanțări susținute în acest sens.

– România riscă declanșarea procedurii de infringement. Amendamentul 20 din proiectul menționat încalcă flagrant atât Directiva Habitate, cât și pe cea de internă, care o transpune (OUG 57/2007).

– Managementul populației de urs și prevenirea conflictelor om-urs nu poate fi realizat fără o conlucrare a tuturor factorilor cheie interesați și fără a avea date științifice solide disponibile care să fie folosite pentru fundamentarea tuturor deciziilor.

– Prin decizia scoate ursul de pe lista speciilor strict protejate, ne întoarcem la situația de dinainte de 2007, când România a fost acceptată în UE. Pe 28 septembrie 2016 Ministerul Mediului propunea vânătoarea ca singură alternativă de control a conflictului dintre om și animalele sălbatice. În urma presiunii publice acesta a decis să oprească vânătoarea pe bază de cote la urs, pentru a reforma întregul sistem de management al acestei specii. Trei ani mai târziu, perioadă în care nu s-au făcut pași concreți în această direcție, se dă undă verde masacrului și intereselor fără scrupule de a exploata fără limite simbolul Carpaților.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday