La protest au participat și studenți ai altor universități. Universitatea Central Europeană (CEU) a anunțat că se va muta la Viena dacă Guvernul lui Viktor Orban nu va fi de acord până la 1 decembrie să asigure cadrul legal pentru continuarea funcționării sale în Ungaria, scrie Reuters.

Protestatarii au declarat că CEU încurajează gândirea liberă și dezbaterea deschisă, iar universitatea trebuie să fie apărată. Reuters notează că mai mult de 3500 de absolvenți ai CEU lucrează în prezent în Ungaria.

Guvernul l-a acuzat pe George Soros că a complotat pentru a distruge civilizația europeană prin inundarea continentului cu imigranți. Soros susține că sprijinul pentru refugiați face parte dintr-o misiune umanitară.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday