Fostul premier Mihai Tudose consideră că primarul Capitalei, Gabriela Firea, are dreptate în conflictul cu Liviu Dragnea și că spune adevărul. Tudose a declarat într-un interviu pentru ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei”.
Întrebat de ce nu a susținut-o pe Gabriela Firea în ședința CEx, deputatul PSD a răspuns: „Răspunsul este foarte simplu din punct de vedere statutar: eu nu sunt mebru CEx . Din CEx fac parte preşedinţii de organizaţii şi membrii Biroului Permanent (vicepreşedinţii PSD). Astfel eu nu aveam cum să-mi exprim punctul de vedere în interiorul CEx. Am făcut acest lucru prin declaraţii publice, la presa prezentă la CEx-ul de la Neptun. Şi nu este vorba de poziţionarea de partea cuiva ci de poziţionarea în favoarea aflării adevărului. În acest caz, eu cred că dna Firea are dreptate, că spune adevărul.”
Mihai Tudose a spus că este o „lipsă de dialog şi acceptare a faptului că pot exista şi alte opinii sau abordări ale unor probleme interne de partid sau asupra unor evenimente.”,întrebat fiind de ce nu a fost acceptată propunerea sa de a discuta în prima ședință CEx scrisoarea deschisă semnată de Ecaterina Andronescu. „În ianuarie, dl Bădălău, preşedinte executiv la acea dată, a supus atenţiei CEx-ului o serie de probleme. Un demers elegant, făcut cu bună credinţă. Nu a fost nicio reacţie a conducerii. Dna Andronescu a dorit să pună în dezbatere internă un set de probleme şi soluţii în cadrul Congresului. Nu a avut ocazia, nereuşind să ia cuvântul … Aceste situaţii lasă urme. Şi, aşa cum am mai declarat, nu putem susţine că totul e perfect şi nu există nici o problemă… Iar atâta timp cât unii nu spun, alţii nu ascultă pe cei care totuşi spun ceva… lucrurile nu se vor aşeza de la sine…”, a declarat fostul premier.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.