ANM informează că, luni, în intervalul 10 – 23, va ploua în nordul, centrul, estul și sud-estul țării. La munte și în dealurile submontane din nordul Moldovei și estul Transilvaniei vor fi precipitații mixte, în timp ce în nordul Carpaților Orientali, la altitudini de peste 1700 m și în restul zonei montante, vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă.    

Local se vor acumula cantități de apă de 10 – 20 l/mp și izolat de peste 25 l/mp în Moldova. Vântul va avea temporar intensificări, cu viteze în general de 40 – 50 km/h, în Bărăgan, Dobrogea, Moldova, precum și în zonele de munte.

Totodată, meteorologii au emis Cod Galben de ninsoare, valabil începând cu ora 12 și până la ora 23 în zona montană din județele Suceava, Neamț și Harghita. Ninsorile vor fi însemnate cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă (în general de 10 – 20 cm).

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday