Precipitațiile vor cădea pe cea mai mare parte a teritoriului țării. Cantitățile de apă vor fi de 15-20 de litri pe metru pătrat, informează ANM.

”În toate zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, posibil mai consistent în Carpații Meridionali. Precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala și în Transilvania și local în zonele de deal din Moldova, Muntenia și Oltenia”, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

De asemenea, vântul va bate cu viteze de 40-50 de kilometri pe oră, iar în zonele înalte de munte, chiar și cu 70 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea. 

Meteorologii mai spun că vremea din weekend va fi mai rece decât era normal în această perioadă și vor fi temperaturi negative în toate regiunile.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday