Marea Britanie va permite studenților străini să rămână în Regat pentru doi ani după absolvire, printr-o  inițiativă a prim-ministrul Boris Johnson, adoptată de Guvern, arată BBC. Măsura se referă la studenții “overseas”, din afara Uniunii Europene, însă se va aplica și studenților veniți din UE în cazul unui Brexit fără acord.

Până acum, studenții puteau să rămână în Marea Britanie numai maxim patru luni după terminarea studiilor, lege introdusă de Theresa May în 2012, când conducea Secretariatul de Stat pentru afacerile interne. Noua politică are ca obiectiv atragerea și menținerea studenților în universitățile din Regat și după Brexit. Noua măsura va intra în vigoare începând cu 2021.

În conformitate cu legislația UE, taxele de școlarizare pentru studenții britanici au o valoare maximă de 9250 de lire pe an. Însă legislația nu reglementează și situația pentru studenții internaționali (din afara Regatului Unit), pentru care nu se specifică taxele pe care universtățile le pot percepe. Estimările arată că în prezent, în Mara Britanie studiază aproximativ 400 de mii de studenți străini, care generează venituri de aproape 20 de miliarde de lire sterline, din taxe de școlarizare, traininguri plătite pentru a învăța limba engleză, dar și soluții tehnologice în educație, care sunt mai apoi exportate.

În vreme ce rectorii universităților sunt încântați de măsura anunțată de prim-ministrul Johnson, Alp Mehmet, șeful Seviciului de Imigrație, cataloghează inițiativa drept „neînțelteaptă și retrogradă. Univeristățile noastre atrg un număr record de studenți din afara Marii Britanii, astfel că nu e nevoie de o viză de studiu, pe care s-o transformăm într-o portiță către oportunitatea de a lucra aici.„

Potrivit unui studiu realizat de Insitutul pentru Politici în Educația Superioară (Hepi), preluat de publicația The Telegraph, studenții străini care studiază în Marea Britanie ajung să câștige chiar și cu 50% mai mulți bani decât colegii lor britanici.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday