În decursul a circa 140 de zile, 29,4% dintre pacienții infectați cu Covid au fost internați din nou în spitale, pentru tratamente suplimentare, iar 12,3% au murit, rate mult mai mari față de cele observate pentru grupul de control.

Deși afecțiunile preexistente (bolile de inimă, diabetul, bolile respiratorii) presupun un risc mare de  a dezvolta o formă mai gravă a bolii Covid-19, și boala în sine ar putea provoca astfel de boli: ”Până acum am avut tendința să ne gândim la bolile de inimă, bolile renale și diabetul ca factori de risc pentru pacienții cu Covid, dar acestea sunt, de asemenea, complicații ale bolii. Această infecție este foarte departe de o boală benignă. Trebuie să monitorizăm pacienții post-Covid, astfel încât să putem detecta din timp disfuncționalitățile unor organe”, a transmis un cercetător al University College London.

Cercetătorii au constatat că riscul de disfuncție multiplă de organe după externare a apărut mai frecvent la pacienții cu vârste sub 70 de ani, față de grupele de vârstă mai înaintate, dar și la minoritățile etnice față de populația dominantă: ”Diagnosticul, tratamentul și prevenirea sindromului post-Covid necesită abordări integrate mai degrabă decât abordarea tratării unor organe sau unor boli specifice, iar cercetarea urgentă este necesară pentru stabilirea factorilor de risc. Descoperirile noastre sugerează că povara pe termen lung a mortalității legate de Covid-19 asupra spitalelor și a sistemelor medicale ar putea fi substanțială”, spun realizatorii studiului.

În studiul lor, University College London, Universitatea din Leicester și  Biroul pentru Statistici Naționale (ONS) au analizat dosarele medicale ale aproape 48 de mii de persoane care au fost internate din cauza infecției cu Covid (din care 4.745 internate la ATI) și externate până la 21 august 2020. Dosarele au fost comparate cu cele ale unui grup de control din populația generală. Datele au fost utilizate pentru a urmări ratele de reinternare, de decese și de diagnostice pentru o serie de boli respiratorii, cardiace, renale, hepatice și metabolice (diabet).

Sursa: The Guardian, British Medical Journal.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday