Amrit Magar, fost curier la Amazon din orașul Edgware, a fost condamnat vineri de Tribunalul Bromley pentru că a vizitat în mod repetat fără permisiune casa familiei jucătoarei de 19 ani din sudul Londrei.

Bărbatul a fost surprins de camerele de securitate de la ușa intrării lăsând diverse bilete și felicitări în decursul lunii decembrie, printre care o hartă desenată de el, în care demonstra că a mers aproape 40 de kilometri de la reședința lui din nord-vestul Londrei, pentru a ajunge la ea. 

Potrivit Daily Mail, tenismena cu origini românești și chineze a spus instanței că acum se teme să mai iasă singură din casă. “De când s-au întâmplat toate acestea, îmi este frică. Mă simt foarte îngrijorată dacă ies, mai ales dacă sunt singură“.

Din acest motiv, simt că mi-a fost luată libertatea. Mă uit în mod constant în urma mea. Mă simt stresată și îngrijorată că s-ar putea întâmpla din nou. Nu mă simt în siguranță în propria mea casă, unde ar trebui să mă simt cel mai protejată”, a mai declarat Răducanu.

Sursă: BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday