”A avea peste 6 milioane de cereri la schemă este o realizare fără precedent și sunt încântat că am asigurat drepturile atâtor cetățeni ai UE, prietenii noștri, vecini și membri ai familiei”, a spus  Priti Patel, ministrul de Interne.

Termenul limită pentru solicitarea statului de rezident în Regatul Unit (settlement și pre-settlement) a expirat pe 30 iunie, iar în ultima lună au fost depuse peste 400 de mii de cereri. Până acum, peste 5,3 milioane de cereri au fost depuse pentru dreptul de rezidență în Anglia, 291 de mii în Scoția, 98 de mii în Țara Galilor și 98 de mii în Irlanda de Nord. Dintre aceste cereri încheiate, 4% au fost fie refuzate, retrase sau invalide. 

După finalizarea acordului de ieșire din UE la sfârșitul anului trecut, Marea Britanie a introdus un nou sistem de imigrație. Cetățenii UE care pot dovedi că locuiau în UK înainte de 31 decembrie anul trecut își vor păstra dreptul la muncă, studiu și alte beneficii.

În acest moment, autoritățile britanice nu cunosc numărul celor care nu au depus cererea la timp. Cetățenilor europeni, care ar putea fi eligibili și nu au depus cererea la timp, li se va oferi un răgaz de 28 de zile pentru a solicita un statut, iar după acest termen, își vor pierde dreptul de muncă, beneficiile și dreptul la servicii precum asistență medicală gratuită.

Surse alternative: UK Gov, Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday