Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-a adresat, duminică, națiunii. A susținut cel de-al patrulea discurs într-o situație dificilă, în peste 68 de ani de domnie. Majestatea sa a vorbit despre autodisciplină și decizii chibzuite în timpul pandemiei de coronavirus.

Update ora 23:25. La puțin peste o oră după ce posturile publice de radio și TV au difuzat discursul Majestății Sale, premierul Boris Johnson a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare în ceea ce privește starea sa de sănătate, conform BBC. Premierul a anunțat acum zece zile, pe 27 martie, că a fost infectat cu coronavirus. Deocamdată nu se cunosc detalii despre starea acestuia.

Principalele declarații ale Reginei:

„Ne-am mai confruntat cu provocări și înainte, dar aceasta este una diferită. De această dată ne unim cu toate națiunile de pe glob într-un efort comun, folosindu-ne de progrese științei și de compasiune pentru a ne vindeca. Vom triumfa – și acest triumf va aparține fiecăruia dintre noi. Ar trebui să ne împăcăm cu ideea că, în timp ce mai avem mult de îndurat, zile mai bune vor veni: vom fi din nou cu prietenii noștri, cu familiile noastre, din nou împreună”.

Vorbind despre măsurile de distanțare socială, a adăugat: „În adâncul nostru, știm că acest lucru este cel mai bun de făcut acum! Fiecare dintre noi care a urmat indicațiile de stat acasă, am ajutat la protejarea celor vulnerabili și am scutit multe familii de durerea resimțită de a-i pierde pe cei dragi.

Împreună ne confruntăm cu această boală și vreau să vă asigur că dacă rămânem uniți și hotărâți, atunci o vom depăși”, a spus Majestatea Sa, în declarația citată de BBC.

Este cel de-al patrulea discurs susținut de Regină în situații dificile, în cei peste 68 de ani de domnie, adică din 6 februarie 1952, când Majestatea Sa a urcat pe tronul Regatului Unit. Celelalte trei adresări: în 1991, în timpul Războiului din Golf, în 1997, la moartea prințesei Diana și în 2002, la funeraliile mamei sale, amintește BBC.

Discursul a fost transmis de televiziunea și radioul public, BBC, la ora locală 20 (ora 22, ora României). Regina s-a consultat cu premierul Boris Johnson în privința susținerii discurului. Amintim că atât prim-ministrul, cât și Charles (71 de ani), prințul moștenitor al tronului, au fost infectați cu coronavirus săptămânile trecute.

Astăzi, Marea Britanie a raportat 621 de noi decese și 5.903 cazuri noi. În total, 47.806 persoane au fost confirmate ca infectate, 4.934 și-au pierdut viața, iar 135 s-au vindecat.

O adresare specială în criza generată de pandemie a avut și Papa Francisc, care pe 27 martie a oficiat slujba fără public, și s-a rugat pentru binele omenirii. La final, a dat binecuvântarea „Urbi et Orbi” (n.r. „Pentru oraș și pentru lume”), pe care o rostește numai în ocazii deosebite.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday