Ministrul britanic de Interne, Priti Patel, a anunțat joi în Parlament că cetățenii ucraineni care dețin pașapoarte nu mai trebuie să meargă la un centru de procesare a vizelor înainte de a călători în Marea Britanie, începând de săptămâna viitoare.

Sistemul din Marea Britanie a atras critici după ce unii refugiați au reușit să ajungă în orașul-port francez Calais înainte de a li se spune că era nevoie să se prezinte la programări în Paris sau Bruxelles, ca parte a procedurilor administrative de procesare a cererilor pentru vize.

Ucrainenii cu pașapoarte vor putea obține permisiunea să vină aici complet online de oriunde s-ar afla, iar datele biometrice vor fi înregistrate odată ajunși în Marea Britanie”, a spus Patel.

De asemenea, verificarea cetățenilor ucraineni care intră în Marea Britanie, ca măsură de securitate, va continua, potrivit ministrului. Patel a adăugat că a primit “asigurări” care au permis aceste măsuri, invocând faptul că otrăvirea anterioară de către Rusia a unor disidenți fugiți în Marea Britanie a arătat clar “ce este dispus să facă Putin pe teritoriul nostru”.

Cu toate acestea, primul ministru al Scoției, Nicola Sturgeon, a spus că aceste schimbări “nu sunt suficient de bune”, deoarece oamenii din Ucraina vor trebui în continuare să finalizeze procesul de solicitare a vizei înainte de a putea călători în Marea Britanie, riscând în continuare întârzieri.

Potrivit presei britanice, cele mai recente cifre arată că Marea Britanie a acordat doar 957 de vize de la începutul conflictului în Ucraina.

Surse alternative: BBC, The Scotsman

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday