Update: Downing Street anunță că Jeremy Hunt a fost numit noul ministru de Finanțe britanic. În vară, Hunt candidase pentru a fi următorul lider conservator, însă a renunțat și în final l-a susținut pe Rishi Sunak.

Decizia lui Kwasi Kwarteng vine la scurt timp după ce acesta a avut o discuție cu premierul Liz Truss, pe fondul speculațiilor că aceasta urmează să anunțe astăzi o întoarcere la 180 de grade cu privire la reducerile de taxe și impozite, așa numitul ”mini-buget”.

Luna trecută, guvernul condus de Truss a anunțat cele mai mari reduceri de taxe și impozite din ultimii 50 de ani, pe care le-a justificat prin dorința de a stimula creșterea economică pe termen lung. Ulterior, peste numai zece zile, Guvernul a anunțat că renunță la tăierile de taxe pentru persoanele cu venituri mari, în ceea ce presa britanică descria decizia ca fiind “umilitoare pentru noul executiv”.

Mandatul lui Kwasi Kwarteng este al doilea cel mai scurt din istorie, după cel al lui Iain Macleod, care a decedat la 30 de zile după ce a preluat funcția, în anul 1970. Kwarteng a fost instalat ministru de finanțe pe 6 septembrie.

Începând din 2019, Regatul Unit a avut patru miniștri de finanțe. Nadhim Zahawi, care a deținut funcția timp de 63 de zile, al treilea cel mai scurt mandat, și Sajid Javid, care a fost ministru timp de 204 de zile, al patrulea cel mai scurt mandat.

Sursă: BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday