Președintele SNP și Ministrul de Finanțe, Michael Russell, a declarat că un proiect de lege privind organizarea unui nou referendum de independență va fi introdus în parlamentul scoțian, dacă alegerile din luna mai vor aduce o majoritate în acest sens, chiar și fără aprobarea Marii Britanii. El recunoaște că acest lucru ar putea provoca Londra să “atace în instanță baza legală a referendumului, în încercarea de a bloca voința poporului scoțian”. 

De altfel, în momentul Brexit, premierul scoțian Nicola Sturgeon a precizat că poporului scoțian i se face o mare nedreptat și a reiterat dorința de independență.

Liderul Partidului Conservator din Scoția, Douglas Ross, a acuzat guvernul că nu ia în considerare pandemia de coronavirus și pune “timp, energie și resurse în urmărirea unui referendum ilegal”.

Boris Johnson a declarat că nu va aproba un alt vot de independență și a susținut într-un interviu că Londra nu ar trebui să permită unul până în anii 2050.

Referendumul pentru independența Scoției din 2014 a avut aprobarea guvernului de la Londra, dar alegătorii au susținut uniunea cu 55-45%. Ulterior, la reefrendumul pentru Brexit din 2016, 62% dintre scoțieni au votat însă pentru rămânerea în Uniunea Europeană, iar rezultatul a influențat semnificativ și dorința scoțienilor de independență, ultimele sondaje (din decembrie anul trecut) arătând că aproape 60% dintre scoțieni ar vota pentru independență, după ieșirea Marii Britanii din UE.

Sursa: Financial Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday