Matt Hancock, secretarul britanic pentru Sănătate, a explicat că varianta redenumită de OMS „delta” a fost identificată în 91% din noile cazuri de Covid. Acesta a reluat avertismentul lansat de Public Health England (PHE), care a transmis că ”numărul de infecții crește rapid”.

Hancock declara la începutul săptămânii că experții britanici în sănătate sunt de părere că varianta este cu până la 40% mai transmisibilă decât varianta britanică, identificată toamna trecută în comitatul Kent din sud-estul Angliei. Pe fondul răspândirii tulpinii indiene, numărul de cazuri noi a urcat miercuri la peste 7.500, cele mai multe din februarie, în timp ce bilanțul de astăzi a fost de aproape 7.400 de infecții.

Pentru a încerca să țină sub control răspândirea virusului, autoritățile au suplimentat numărul testelor de care dispun centrele din nord-vestul Angliei, regiunea cea mai afectată. Totodată, secretarul pentru Sănătate a declarat, în fața parlamentarilor, că guvernul ia în calcul dezvoltarea unor noi formule ale serurilor Covid ”cât mai rapid cu putință”, care să ofere o protecție mai ridicată în fața tulpinii delta. Până atunci, ne folosim de instrumentele pe care le avem deja”, spun autoritățile.

Directorul PHE a atras atenția că varianta se răspândește mai ales în rândul tinerilor, în grupele de vârstă care nu au primit încă o doză de vaccin: Vedem că și numărul celor care ajung în spitale a crescut ușor, în schimb cel al deceselor a stagnat. Potrivit directorului, în prezent se înregistrează 121 de cazuri de coronavirus la o sută de mii de persoane cu vârste între 20 și 29 de ani, față de numai 6,7 cazuri la o sută de mii de persoane peste 80 de ani.

Guvernul va lua în calcul bilanțul deceselor provocate de Covid, precum și numărul celor internați în spitale, pentru a decide dacă amână sau nu etapa de ridicare a restricțiilor din 21 iunie. O decizie în acest sens este așteptată luni, 14 iunie.

Sursă: Sky News

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday