Creșterea prețurilor alimentelor a împins inflația din Marea Britanie la cel mai mare nivel din ultimii 40 de ani, de 9,1%. Înregistrările de la Oficiul pentru Statistică Națională arată că inflația din luna mai a fost cea mai mare din martie 1982, însă Reuters preconizează că aceasta va crește și mai mult.
Rata inflației din Marea Britanie, în luna mai, a fost mai mare decât cea din Statele Unite, Franța, Germania și Italia. În timp ce Japonia și Canada nu au raportat încă date privind prețurile de consum pentru luna mai, este foarte puțin probabil că acestea să se apropie de rata din Marea Britanie.
Cel mai mare impact asupra inflației l-au avut prețurilor alimentelor și băuturilor non-alcoolice, care au crescut în termeni anuali cu 8,7% în luna mai, cel mai mare avans din 2009.
Banca Angliei preconiza săptămâna trecută că este probabil ca inflația să rămână peste 9% în următoarele luni, înainte de a atinge un vârf de peste 11% în octombrie.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.