În plenul parlamentului britanic, Boris Johnson a anunțat ”o primă tranșă a sancțiunilor, un prim baraj care să demonstreze ceea ce suntem dispuși să facem. Avem pregătite și alte măsuri, pe care le vom lua alături de SUA și UE, în cazul în care situația escaladează și mai mult”.

Sunt vizate de sancțiunile britanice băncile: Rossiya, IS Bank, General Bank, Promsvyazbank și Black Sea Bank, alături de oligarhii Gennady Timchenko, Boris și Igor Rotenberg. Potrivit premierului, toate activele înregistrate în Marea Britanie vor fi înghețate, cele trei persoane nu vor mai putea intra în UK, iar firmelor britanice le va fi interzis să facă afaceri cu aceștia și cu băncile respective.

Boris Johnson a comentat că Vladimir Putin a negat legitimitatea Ucrainei ca stat, în discursul de ieri în care liderul de la Kremlin a anunțat că semnează decretul de recunoaștere a republicilor Luhansk și Donețk, situate pe teritoriul Ucrainei. Johnson consideră că ordinul dat de Putin ca trupele de menținere a păcii să intre în republici ”echivalează cu o invazie reînnoită în privința acestei țări” și că ”Rusia își stabilește acum un pretext pentru o invazie la scară mare”. Premierul britanic le-a mai transmis parlamentarilor că “trebuie să pregătim rapid pentru următoarele etape ale planului lui Putin”, despre care oficialul a spus că “se bazează pe motive absurde și mistice”.

La scurt timp după declarația lui Johnson, și Comisia Europeană a anunțat că pregătește un pachet de sancțiuni care va fi detaliat în cursul acestei seri, după o întâlnire a miniștrilor de Externe din UE. 

Mai devreme în această zi, cancelarul Germaniei a anunțat că proiectul gazoductului Nord Stream 2 nu va mai continua în această circumstanță de criză. Procesul de autorizare a conductei a fost suspendat de către autoritățile germane.

Surse alternative: The Guardian, Sky News, BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday