Sajid Javid, ministrul britanic al Sănătății, a declarat că guvernul ia în considerare această măsură pentru siguranța pacienților și a dat exemplul mai multor țări europene, care au luat deja decizii similare.

Nu am hotărât nimic încă, dar eu înclin în această direcție, a precizat Javid, adăugând că în contextul actual al deficitului de personal, o amenințare cu suspendarea contractului de muncă i-ar face pe angajați să se vaccineze. 

Sajid Javid nu a înaintat și un termen până la care o hotărâre în privința obligativității imunizării să fie luată. Potrivit estimărilor oficialului, 95% dintre angajații NHS au primit cel puțin o doză de ser, iar aproape o sută de mii nu au făcut încă nicio doză.

Sursa: SkyNews

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday